Identific printre rânduri preocuparea de a puncta creaţia de operă a compozitorului. Exerciţiul Florenţei Marinescu, susţinut de o documentare selectă, de analize muzicale şi estetice profesioniste, este explicit şi lesne de înţeles pentru marele public. Există oare ceva mai eficient decât gestul editorial pentru a-l readuce în actualitate? În cazul de faţă, sub condeiul Florenţei Marinescu – neobosit-iscoditoare, descoperitoarea detaliilor semnificative, interesante, decent-suculente –, autorul îl seduce şi pe neofitul care, antrenat în lectură, mai întâi din curiozitate, nu lasă din mână cartea până la final. Cu ele, „compozitorul păşeşte prin veacuri de istorie”, feedbackul audiţiei partiturilor sale având efectul benefic al purificării spirituale. Anul dedicat lui Mozart a „neglijat” într-o anume măsură personalităţile-pereche, iar Haydn, prin cele aproape 1 000 de lucrări compuse, are dreptul la perpetuă atenţie şi respect. justiţiar (!), care îi este propriu autoarei. Poate, în al doilea rând, şi din spiritul. M-am întrebat, însă, firesc: de ce Haydn? Evident, pentru că piaţa românească de carte, cea muzicologică, nu vehiculează în prezent un asemenea document. Între catedră, activitatea managerială, „bagheta” regiei de operă (încercată şi definită la rândul ei, cu succes), viaţă de familie, Florenţa Marinescu, luând prin surprindere, aşa cum obişnuieşte, oferă o nouă concretizare obiectuală: un amplu eseu asupra lui Joseph Haydn. Un excepţional sens poetic hrăneşte spiritul şi sensibilitatea lui Claude Debussy, definindu-l drept unul dintre cei mai subtili iniţiatori şi mânuitori ai arsenalului componistic modern, sensibil înnoit conform simţirii sale muzicale. Spirit liber şi independent, modern până la extravaganţă, Claude Debussy, prin arta sa, a îmbogăţit sfera tematică şi a împrospătat arsenalul mijloacelor de expresie muzicală, nu prin negarea tradiţiei, ci prin reconsiderarea ei, prin reevaluarea ei, ancorându-şi inspiraţia într-o vastă interioritate, ce se întinde din Evul Mediu şi până în contemporaneitate, din care, cu un remarcabil simţ al valorilor perene, extrage şi selectează – ca nimeni altul până la el – ineditul, inefabilul şi inexprimabilul. We recommend that you contact your local customs or import office for further information.„Musicien français” de la cumpăna secolelor XIX şi XX, Claude Debussy aureolează epoca de avânt renascentist a muzicii franceze din secolul al XIX-lea, deschizându-i astfel noi perspective şi orizonturi, plasând-o din nou în prim-planul atenţiei lumii muzicale mondiale. We do not refund customers who refuse shipments or return items because they do not want to pay customs or import taxes. The person who received the order is responsible for paying all customs or import tax. For all international shipments, we identify the order contents and cost of the order on the custom form, however, we have no control over whether your country will charge customs or import tax when the package arrives. Packages delivered outside the US may incur customs or import taxes. We reserve the right to discontinue or change Budget Air/Ground Shipping at any time.Budget Delivery is not the default shipping option, so customers must choose this option during checkout.Length of delivery depends on the time required for products to move through your country's customs or import tax system.Note: Budget Air/Ground takes a little longer than our other shipping options, but it's a great value if you're not in a rush. Enjoy our Budget Air/Ground Shipping - starting as low as $2.99! Simply choose Budget Air/Ground as your shipping method during checkout.